GIGI BECALI – “MARTIR” CONTEMPORAN ep. 2 – SCHIMBAREA LA FAŢĂ

S-au întâmplat multe de la primul articol în legătură cu acest subiect
Important e că totuşi preţul plătit de Gigi Becali, pentru schimbarea în bine – după părerea mea – este mult mai mare decât merita. Părerea personală este că totuşi am asistat la o schimbare ce presupune aspecte esenţiale ale carcaterului Gigi Becali – ba chiar s-a creat un curent specific acestui caracter, cu toate subaspectele ce decurg de aici atât acelor pro şi contra. Iar „amploarea” este cuvântul chei. Cât priveşte aspectul schimbării la faţa a d-lui. Gigi Becali o să mă limitez la două puncte care mi se par esenţiale:

1. După eliberara domniei sale se pare că acesta n-a delăsat stilul de abordare
a dialogului cu presa, cel expansionist şi coleric, dar a învaţat să nu se mai
lanseze în afirmaţii nefondate şi acuzatoare. Şi să numai cadă în capcanele
presei prin adresarea către acesta a unor întrebări la care răspunsul este
direcţionat şi unul care să instige a dezvălui şi alte lucruri. Dealfel tendinţa
de a fi întrebat în felul acesta şi de a răspunde altceva este prima lecţie cred
eu în politică, pe care dacă nu o stăpâneşti eşti pierdu sau te dezichilibrezi
şi te ajută şi alţii să caz de pe scenă. Iar aici fără să vreu, maestru emerit
în a da răspunsuri care să n-aibă legătură cu întrebarea, dar care să-ţi creeze
impresia ca a răspuns, ba te şi convinge că e aşa, este dl. Ion Iliescu – şi nu
mă feresc a spune că din perspectiva asta eu îl apreciez – întrucât la dumnealui
este şi o chestiune ce ţine de vocaţie, de perfectare prin instruire şi de ADN
probabil.
2. Totodată experienţa suferită de către personaj, pe care acesta
îi acordă conotaţii religioase, anume că face parte dintr-un plan divin, ceea ce
n-am să comentez întrucât n-aş vrea să intru pe un teritoriu pe care nu-l
stăpânesc, să pot stabili daca ceea ce a afirmat şi asociat prin experienţa sa
cu cea a lui Isus, reprezintă o blasfemie sau erezie. Ci am să mă limitez a
constata că, dl Gigi Becali marşează pe credinţă şi pe electoratul care
simpatizează orientările religioase. Lucru care de altfel era prezent şi până la
emiterea madatului, dar după acest lucru a cresut aproape exponenţial. Şi nu
tocmai în defavoarea dumnealui, poate doar în raportului Gigi Becali şi
Dumnezeu.

Schimbarea a apărut totuşi ca un lucru firesc pentru ca ceea ce am spus aici nu este ceva indedit, toti comentatorii spaţiului public şi politic din România aveau presimţirea ca Gigi Becali va fi o persoană schimbată la eliberarea lui. De ce era de aşteptat? Pai e simplă logica, un om care avea impresia despre sine că poate face lucruri deosebit de importante atât pentru el cât şi pentru ţara, un om cu o influienţă destul de mare, atunci când decade şi este lipsit de libertate este evident că va suferi schimbari enorme. Problema esenţială atunci când se afla în arest, era dacă acesta va suferi o schimbare în bine sau în rău şi aşa cum am mai spus majoritatea trăiau presimţirea ca lipsirea de libertate a dlui. Gigi Becali va produce o schimbare în bine a carcaterului.
Deciziile diferite ale celor două instanţe, anume cea care considera ca acest personaj constituie un pericol public şi cea de-a doua care îl eliberează sub condiţia controlului judiciar, se datorează numai apariţiei unor elemente noi în probatoriul administrat, adica aparţia unei circumstanţe atenuante de natură să diminueze pericolul social şi probabil această atenunată o constituie prezenţa la locul unde a avut loc prezumtiva faptă unu reprezentat al Poliţiei. Avocaţii iniţial au speculat vicii de procedură ce pot fi contestate şi sperând eliberarea doar în baza acestora iar ulterior au facut uz de „arme” cu care să atace fondul şi iată aceasta din urmă s-a sondat cu rezultatul scontat.

Un motiv important pentru care românii urmăresc acest personaj este unul cât se poate de simplu. Cetăţenii simt nevoia de o schimbare la nivelul atitudinii celor care îi conduc. Şi aceştia au nevoie de un personaj care să îi conducă cu mult mai responsabil faţă de ceea ce am avut până în prezent în toată perioada postdecembristă. Au nevoie de un personaj care să semene mai mult cu Vlad Ţepes, un om mult mai radical şi care să sacrifice orice în faţa dreptăţii şi care să facă ordine în haita de câini care au jefuit ţara vreme de aproape 2 decenii. În felul acesta simt eu electoratul din România, întrucât în trecut au mai existat aere de mare schimbare cu care s-a mers la vot, cu titlu de exmplu amintesc – Convenţia Democrată, Alianţa Da – dar care niciodată nu au răspuns favorabil şi conform aşteptărilor din partea alegătorilor. Ori dl. Gigi Becali este conştient de acest lucru, iar comportamanetul dumnealui îşi are oarece trasaturi în persoana unor foşti conducători ai românilor, poate acesta este şi motivul pentru care nu a dorit să pară o persoană mai cizelată care să vorbească electoratului pe un ton ce denotă educaţie ori cultură sau ambele. Iar românii din ziua de azi, cred că ar preferea mai mult un persoanj cu tendinţe dictatoriale orientate către sacrificiul pentru dreptate decât un personaj mai dinamic şi oirentat către soluţii economice viabile la momentul de faţă. Eu vorbesc strict din perspectiva ideatică, întrucât constat că un asemenea candidat care să îndeplinească asemenea trăsături n-am văzut. Iar posibilitatea să existe un personaj care să le îndeplinească pe amândouă este şi mai mică.

SPERANŢA UNUI PESIMIST

Măsura în care interesează, nu aş putea să o apreciez. Dar cum nu pot explica explozia mea iniţială de a-mi exprima o parte din gânduri în scris şi pe care să le aduc la cunoştinţa celor ce citesc acest blog, aşa nu pot explica nici dorinţa de a vă spune gândurile ce m-au măcinat pe timpul Sfintelor sărbători de Paşte.
Trăim într-o lume a păcatului, afară a celui originar pentru care chiar Fiului lui Dumnezeu a trebuit sacrificat şi toate greşelile ce se află în jurul nostru pe care noi cu ştiinţă ori fără, le înfăptuim zilnic. Însăşi natura mea, caracterul meu este un păcat condamnabil, nu doar de rigoarea creştinescă ci şi de alte categorii de dogme spiritualiste, anume de a fi un pesimist. Nu pot să îmi aduc aminte momentul când am realizat prima dată că sunt o persoană de această natură; oricum acest lucru l-am realizat cu mult timp după ce am căpătat o conştiinţă mai amplă şi profundă asupra lucrurilor ce se întâmplă în jurul meu. La persoana mea, pesimismul a apărut şi s-a dezvoltat ca un sistem de apărare, ca o pregătire a psihicului înainte de trece peste un moment important, ca în cazul în care rezultatul era unul de o factură negativă sau leza interesul propriu, atunci când luam la cunoştinţă despre acel rezultat, puteam trece cu o uşurinţă mai mare peste el. Poate de aici a apărut şi plăcerea de face pronosticuri despre anumite lucruri ce se vor întâmpla în viitor şi care privesc nu doar persoana mea. Pronosticuri ce nu au fost întotdeuna de o factură pesimistă, iar spunându-vă acestea despre persoana mea, o să mă opresc aici.

În aceste zile am înţeles vorba celor în vârstă care spun: „Mă mir cum ne mai rabdă pământul!?”. Trebuie să vă spun că şi eu mă mir de acest lurcu şi cu siguranţă nu sunt singurul care se întreabă. Citeam pe blogul unei persoane care afirma că totuşi esenţa crizei actuale, care evident pragmatic este economică, îşi are originea în degradarea etică, morală şi spirituală a întregii noastre civilizaţii. La prima citire sună poate nebunească analogia, ba eu chiar am comentat la respectivul articol ca acest lucru este greu de probat şi la fel de greu de stabilit o legătură de cauzalitate. Juristul din mine îşi spunea cu întâietate cuvântul, dar judecând în consens cu credinţa pe care o am, ar trebui să fie o afirmaţie cât se poate de normală la stadiul evoluţiei apocliptice din Biblie. Este un adevăr greu de acceptat poate chiar pentru majoritatea locuitorilor de pe sfera asta, pe care noi o denumim Terra. Articol pe care vă invit pe toţi să-l citiţi pe Blogul - Codul lui Oreste - iar ca să închei o să îmi permit să laud şi să formulez o părere, chiar dacă este poate una neavenită şi în necunoştinţă de cauză, dar în blogul - Codul lui Oreste- este unul de cel puţin nota 10 – pentru categoria de subiecte care le abordează.

Revenind însă la gândurile mele ce mi-au ţinut mintea ocupată în aceste zile, şi la legătură normală între titlul scrierii de faţă şi conţinut. O să am tăria să afirm că pesimismul ca mecanism propriu este total depăşit în faţa credinţei şi totodată mă sperii pentru că acesta este o consecinţă a lacunelor pe care le am într-o credinţă ce ar trebui să fie absolut neîndoielinică în faţa Trinităţii. Şi spun că prima speranţă pe care ar trebui să o aibă toţi creştinii, mărturia vie, singura minune şi singura punte de legătură general acceptată între divinitate şi umanitate este lumina de la Ierusalim. Lumina de înviere este pentru mine speranţa ca Dumnezeu ne mai rabdă cu păcatele noastre, încă. Ar trebui să le mulţumim tuturor sfinţilor care se roagă pentru noi, tuturor celor care şi-au dedicat viaţa acestui lucru şi care datorită lor se mai îndură Dumnezeu pentru noi. Celor care ţin post aşa cum se cuvine şi celor care pustietatea le este cunoscută, celor care plăcerile carnale le sunt de mult uitate. Mi-aş dori să scriu mai multe despre aceste lucruri, despre păreri personale, dar mă gândesc că acest lucru poate constitui un păcat întrucât despre credinţă se cade să ne vorbească cei ce nu au îndoieli. Şi care sunt încercaţi mai mult decât noi şi îi sunt loiali lui Dumnezeu în continuare. Iar orice alambicare a cuvintelor de către un neofit poate produce mai multă confuzie decât gânduri pentru o credinţă dreaptă şi neîndoielnică.

ABUZURILE UNUI REGIM ÎN SECOLUL XXI

Mă simnt obligat moral dar şi din perspectiva respectului faţă de spiritul civic pe care ar trebui să-l aibă orice român în adevăratul sens al cuvântului şi să prezint un material de o importanţă majoră.
De curând, pe cale virtuală, mi-a parvenit o adresă a cărui semnatar este unul din personajele politice de la Chişnau, şi anume primarul general al acestui municipiu Dl. Dorin Chirtoacă şi totodată Preşedintele Partidului Liberal din R.M.
Prin aceasta se face un apel atât la organismele internaţionale ce se ocupă cu ocrotirea drepturilor ţi libertăţilor fundamentale ale oamenilor şi tot odată se adresează întregii comunităţi internaţionale.
O să îmi permit să citez chiar din aceasta: „În Republica Moldova au loc incalcari grave ale drepturilor omului. Ca urmare a manifestatiilor de protest din data de 7 aprilie 2009, când sediile Parlamentului şi Preşedinţiei RM au fost devastate, politia a declanşat un val de teroare şi intimidare în masă a cetatenilor, în special a tinerilor, inclusiv minori. Sunt arestaţi atât participanţi la devastare, cât şi manifestanţi pasnici, dar şi persoane care nu au participat la proteste inclusiv jurnalisti. » Apelul disperat este unul de natură să semnaleze din partea unei instituţii a unor abateri grave de la drepturile cetăţenilor astfel cum sunt ele recunoscute la nivel internaţional, dar şi între cele recunoscute de normativele interne ale statului – Constituţie şi altele.
Iar în cele ce urmează o să mai reproduc un pasaj ce exprima solicitările
menţionate pe adresă:
„În acest sens, solicităm implicarea Dumneavoastră pentru:
· Oprirea tratamentului inuman si degradant, a torturii in locurile de detentie;
· Incetarea terorii, a rapirilor de persoane, a amenintarilor si a intimidarilor;
· Asigurarea accesului avocatilor, a ONG-urilor si a presei in locurile de detentie;
· Garantarea drepturilor persoanelor retinute, in primul rand la aparare;
· Informarea deplina asupra retinerilor efectuate si a incriminarilor aduse;
· Pedesirea celor vinovati de comiterea abuzurilor mentionate;."

Dacă întradevăr această adresă îşi va dovedi ca fiind adevăratul semnatar al personajului amintit, iar instituţia cum de curând şi-a asumat această poziţie conform site-ului oficial http://www.chisinau.md/news/?nid=b868f8fcdc25c055b1b81c0ab692c8a0 nu mă face să cred decât ca aceasta există probabil şi în realitate cu toate elementele necesare pentru a îndeplini calitatea de înscris oficial.

Dar totuşi celor ce citesc această adresă şi totodată prezentul articol cât şi alături de dorinţa spre a arăta lucrurile într-o lumină cât mai obiectivă, menţionez că exista posibilitatea ca acest act să nu apară în realitate la instituţia cu pricina. Întrucât din cunoştinţele pe care le am în dreptul român şi în subsidiar în dreptul administrativ, un înscris dobândeşte calitatea de act oficial, sub sancţiunea nulităţii, atunci când acesta este semnat de către reprezentantul legal al respectivei instituţii şi poartă număr de înregistrare împreună cu data acestuia. Condiţii pe care această adresă nu le prezintă. Cu toate că în partea de sus, mai exact dreapta, înaintea antetului poartă un număr, dar acesta poate să nu fie un număr de înregistrare al respectivei instituţii. Chiar şi în felul acesta împreună cu declaraţia oficială de pe site-ul Primăriei Chişnău ea reprezintă un semnal de alarmă la ceea ce s-a petrecut în ţărişoara de peste Prut.

Într-o scurtă analiză la rece şi ca o concluzie, dacă doriţi, dezicerea unor instituţii, peroane publice chiar din structura statală centrală ori locală din R. Moldova, întăreşte suspiciunile şi poate chiar confirmă că regimul Voronin a folosit abuzul şi violenţa ca armă de represine la adresa unor tineri care au militat pentru un scop nobil. Toate astea spunându-le nu spre convigerea proprie sau a unei largi categorii de cetăţeni din România, ci ele pot constitui elemente în vederea adoptării unor noi poziţii diplomatice şi suspiciuni oficiale în ceea ce priveşte legalitatea alegerilor din statul vecin. Mai mult decât atât, apariţia declaraţiaţiei Preşedintelui Smirnov al Transnistriei care condamnă acţiunile regimului de la Chişnau, apare tot ca un semnal pentru comunitatea internaţională. Ceea ce ar fi logic şi normal la nivel diplomatic, se impune o repoziţionare a Comunităţii Europene şi a Departamentului Afacerilor Externe din Statele Unite în raport cu evoluţia situaţiei din ultimele zile la Chişanu. Desigur că există posibilitatea ca aceste poziţii oficiale să nu apară niciodată, întrucât după prima zi – 7 aprilie 2009 – Rusia a acordat o notă pozitivă regimului de la Chişnau pentru comportamentul pe care l-au adoptat autorităţile în faţa protestanţiolor, ori repoziţionarea în contextul actual al celorlalţi doi jucători ar crea un prim punct de vedere divergent şi binenţeles nedorit de către toţi, în lumina aparenţelor.
În acest caz primează poziţie oficială a Rusiei, asta fără nici un fel de îndoială.

Înscrisul poate fi descărcat de la adresa : http://drop.io/ocyb1jk
Atenţionez şi nu recomand descăracarea fişierului celor care sunt sesnibili la imagini ce prezintă urme de violenţă pe corpul uman.

VIITORUL ESTE ÎN MEDIA INDEPENDENTĂ

În ziua de azi cei din media – adică finanţatorii din media şi poate deopotrivă o parte din cei care lucrează în trusturile lor, sunt la fel de vinovaţi ca şi politicienii care promit una şi fac altceva sau chiar încalcă legi.
Acum înţeleg de ce are aşa mare audienţă Dan Diaconescu cu emisiunile lui. Încearcă altceva, tratează subiectele departe de a fi părtinitor unor partide. Şi lumea e sătulă de critică direcţionată la adresa doar a politicienilor ce se află în tabara adversa a mogulului. E josnic ceea ce citesc în ziare şi ce vad la unele televiziuni. Domnilor, chiar de ar fi ăla vinovat de ceva, chiar e singurul din clasa politică din România care s-ar putea face vinovat de ceva? Cei care au crezut că populaţia din România poate cadea în plasa îndobitocirii prin televizor se înşeală cu siguranţă. Cel puţin nu este încă timpul pentru aşa ceva încă în ţara noastră, generaţiile actuale nu sunt gata să accepte cu chiar aşa mare uşurinţă prosteala în masă. Este necesar sa mai treacă ceva ani de democraţie.
Au impresia ca ceea ce funcţionează în democraţii ca America, poate funcţiona şi în România. Mă întreb dacă ăia de acolo de peste marele lac mai descoperă câte unul printr-un buncăr ascuns de frica ruşilor sau de frica invaziei extratereste – cam asta e consecinţa încrederii populaţiei în posturile de televiziune, de radio şi a presei scrise care acţionează la comandă. Iar motivul manipulării să nu aveţi impresia că e spre binele colectiv al populaţiei, nuu..., e tot spre interesul propriu, condamnabil în aceeaşi măsură ca şi politicianul contemporan pe care îl acuză. Iar motivul astora de azi care s-au apucat de urlat împotriva unor instituţii din stat, vă spun eu le tremura pantalonii pe ei cu tot cu formatorii de opinie pe care i-au procreat şi promovat şi cu tot cu banii şi influenţa pe care şi-o permit. Ca să nu mai vorbim de felul cum au dobândit averile, dacă până acum aveam îndoieli asupra dobândirii averii unor personaje publice şi politice, în zilele astea am mari îndoieli şi la adresa astora de pun pe alţii să scrie cu dedicaţie şi să traga cu tunu în viaţa personală a unui om. Nu ma declar împotriva demascării în general, ci chiar aş încraja-o daca aş avea posibilitatea, dar de aici şi până la axarea pe un singur personaj este evidentă şi jignitoare la adresa noastră a telespectatorilor.

Desigur argumentul dumnealor va fi simplu..... schimbă canalul de pe telecomandă. Îl schimb, da chiar în România asta nu pot vedea o emisiune politică decentă?. Pentru că toate canalele politice private parcă au înnebunit, toţi: Băsescu şi PDLu. Eu nu zic ca n-au şi cei din acel partid oi negre, da chiar numai ei şi numai EI? Cum o fac pe proşti la televiziune şi spun „Nu stiu domnulee..? Întreb şii eu!??” aşa o îmi permit şi eu să întreb. Ce ma opreşte? Poate obscuritatea pe mine. Dar pe ei îi obligă finaţatoru să o facă pea proştii. Principalul mobil pentru toate astea e că se tem să nu intre în colimatorul organelor de certcetare şi pe deasupra au dat „chix” cu prezicerile dumnealor ce privea deprecierea credibilităţii unor partide şi la creşterea altuia în planul electoratului la alegerile ce tocmai au avut loc pentru parlamentare.

Sincer, nu mă aşteptam cel puţin la generaţia de tineri redactori şi moderatori să respecte chiar la punct şi virgulă ce le dictează finanţatorul. Întrucât cei tineri de obicei mai vad şi alte perspective, dar chiar în proprorţiile astea e deranjant ochiului şi auzului.

A ÎNCEPUT MACELUL

Seria represiunilor la adresa tinerilor din R. Moldova, la felul cum se conturează, ia proporţii de nedescris. Ceea ce se întmplă acolo pare incredibil, cruzimea comunismului n-a dispărut încă în secolul asta, iar metodele au rămas aceleaşi. Problema e acolo nu se încalcă doar drepturile şi libertăţile cetăţenilor din Moldova, mai grav ci şi a cetăţenilor europeni - români, fracezi - însă autorităţile par incapabile să înţeleagă ceea ce se întâmplă acolo, atât cele româneşti cât şi cele europene. Doar prin alocuţiuni şi avertismente diplomatice nu cred că se poate remedia situaţia în favoarea cetăţenilor ţinuţi în arest dincolo de prut. Din felul cum au fost prezentate în media românească şi cea din R.M., concluzionez că tinerii de acolo au avut un scop nobil şi au dorit o manifesatare calmă. Dar există relatări şi indicii că în primele rânduri ale manifestanţilor care au devastat sediile organelor centrale de stat existau o categorie de juni ce au dedus mulţimea şi au instigat întreaga adunare aflată în piaţă să producă distrugeri, iar acestora li s-a permis chiar în prezenţa unor miliţieni să poată arbora steagul Uniunii şi a României pe clădirea Parlamentului din R.M.

De la momentul când ambasadorul României a fost declarat de autorităţile de la Chişnău "persona non grata" pentru mine era evident că Voronin e pus pe harţă. Mai exact, acest tovarăş şi conducerea statului de acolo, în părerea mea, este instrumenat să producă astfel acţiuni şi evident prin acuzele aduse României, caută să destabilizeze calmul din zona de est a Europei. M-aş bucura să mă înşel, dar la felul cum se prefigurează situaţia în Republica Moldova, forma de guvernământ degenerează în adevărată tiranie - gen Coreea de Nord. Adică vom fi învecinaţi cu un vulcan gata oricând să explodeze.

Şi cam aşa arată un tânăr ţinut în arest şi batut în continuu timp de 2 zile. Sursa: http://www.jurnal.md/

Concluzia pentru mine este clară. Şi aşa cum am mai spus în articolul "Becali - Martir contemporan" (înainte să aflăm despre ce se întâmplă în R.M), imaginaţi-vă că România este o benzinărie gata să explodeze - parere personală - iar în zona estică a Europei se caută ceva conflict. Probabil vă aduceţi aminte de criza gazului oprit de ruşi şi tot aici amintesc un incident care mai toţi l-au uitat explozia ţevi de gaz din Transnistria.

http://videonews.ro/action/viewvideo/8665/Explozie-la-o-conducta-de-gaze-din-Moldova/

CONSTITUŢIA

Cred ca în prezent avem nevoie de alte garanţii decât de un act normativ care este luat în derâdere şi călcat în picioare de către toate părţile implicate în relaţiile sociale cotidiene. Întrucât acest act suprem, în orice stat de drept reprezintă în primul rând garanţia cetăţeanului de rând că autorităţile de stat şi apoi ceilalţi factori implicaţi (terţe state, persoane ) să nu acţioneze în mod abuziv, impotriva drepturilor şi libertăţilor pe care le are orice persoana. Desigur că aceasta are mai multe abordări normative de importanţă definitorie pentru statul român, cum ar fi forma de guvernământ a României şi o serie de alte raporturi ce nu voi aminti prin prezenta scriere. Garantul respectării acestui act normativ este instituţia preşidenţiei, care totuşi a avut unele declaraţii, avertismente, depoziţii pe alocuri în ceea ce priveşte respectarea constituţiei. Şi aici se mai alătură Curtea Constituţională, care în condiţiile actuale raportat la jurisprudenţa din România, este sufocată de avocaţii care uzitează de calea neconstituţionalităţii, pentru a obstrucţiona şi tergiversa actul justiţiei.

Ori această problemă trebuie privită din cu totul altă perspectivă, şi să lăsăm deoparte criticile care se reduc la afirmaţia „Este neconstituţională legea!” sau „Se încalcă Constituţia!”, în parerea mea personală, România necesită o reformare asupra controlului constituţional, acest lucru este motivat de faptul că organismele ce realizează controlul constituţional, ori nu duc la îndeplinire abilităţile ce îi sunt atribuite ori nu dispun de instrumentele necesare a realiza acţiunea supervizării şi garantarea respectării actului constituţional.

De asemeni împărtăşesc credinţa că actul suprem de reglementare trebuie cunoscut încă din băncile şcoli, spun asta pentru că degeaba ne lamentăm şi acuzăm dacă nu se cunoaşte temeiul. Necunoaşterea de către cetăţeni a Constituţie presupune în timp şi pierderea identităţii naţionale şi mai curând prin anumite atitudini se proliferează practici antinaţionale. Şi aici o să îmi permit să abordez în detaliu şi să spun atenţiei celor ce citesc, o astfel de atitudine, şi amintesc aici Poriectul - Ţinutul Secuiesc - prin care se doreste înfiinţarea unei regiuni administrative autonome. Extrapolând constituţionalitatea, legislaţia actuală, şi în contextul european al uniunii, perimite înfiinţarea de regiuni economice prin care se urmăreste descentralizarea şi deconcentrarea unor servicii publice centrale. Iar ca principal obiectiv ale acestor regiuni, stabilindu-se creşterea economică prin responsabilizarea autorităţilor locale şi prin înfiinţarea unor autorităţi regionale ce prezintă un grup restrâns de atribuţii şi prioritar economice. Dar în cazul Ţinutului Secuiesc lucrurile sunt cu totul exagerate, mai mult decât atât la baza motivaţiei proiectului s-a mers chiar pe „principiul subsidiarităţii” Constituţiei, se foloseşte chiar de actul care incrimiează asemenea practici. Adică în regiunea respectivă nu sunt respectate drepturile ce aparţin unei anumite etnii şi prin acest proiect li se va recunoaşte aceste drepturi şi vor decide pentru sine prin organe decadente specifice ce este mai bine de facut. Pe această temă se poate dezbate la nesfârşit însă o sa mă opresc aici evitând să dau naştere la polemici neavenite.

O altă greşeală enormă pe care o înregistreaza viaţa politică actuală este lipsa cu desăvârşire din politicile partidelor din atitudinile acestora şi din tendinţele lor a unor măsuri ce pot fi luate în zilele noastre cu privire la pastrarea identităţii naţionale, a spiritului naţionalist românesc şi a tradiţiunilor din regiunile ţari. Daca într-un viitor apropiat nu se vor lua masuri cu privire la aceste lucruri cred de cuviinţa că în aproximativ 20 de ani ne vom occidentaliza cu totul, şi spun asta uitându-ma la tinerii de vârsta mea şi la generaţiile mai mici care cu siguranţă nu li se imprimă acel spirit de tradiţiune şi naţionalitate. În primul rând prin proliferarea unor personaje prin manualele de istorie ce nu au nici cea mai mică legătura cu istoria României contemporane, în al doilea rând prin promovarea unor subculturi muzicale cu influienţe de sorginte arabice şi în al treila rând dar nu ultimul prin formatorii de opinie care prezintă doar situaţii dezastroase din ţara. Iar aici apar subiectele în legătura cu corupţia, violenta unde cel mai des sunt aratate crime, săracia şi mizieria specifică ţarii noastre. Ba mai mult atunci când din alte ţari vin şi fac reportaje în regiunile României aceştia prezintă doar zone foarte sărace copii handicapaţi, boschetari care trăiesc prin canale, zone de tranzit respectiv gări, autogări şi altele de aceeaşi categorie. Apoi apare şi normalitatea – extremismul – pentru ca aceste sentimente naţionaliste sau tendinţe ultranaţionaliste, care nu se regăsesc bine determinate în doctrinele partidelor şi în acţiunile acestor care totoşi se pot regăsi la un segment destul de mic de cetăţeni, aceştia vor recurge la un act de adeziune la o entitate juridică prin asociere ce îşi propun ca drept scop acţiuni la limta infracţionalităţii şi uneori chiar săvârşesc astfel de infracţiuni.

O altă perspectivă ce merită abordată este atitudinea mass-media faţă de anumite persoane ce fac parte din instituţiile statului sau faţă de persoane din conducerea ţării. Atitudini pe care le consider în mare parte cu totul exagerate. Atunci când se seizează o inadvertenţă în actul administrativ ori se suspectează un personaj de anumite practici ce se referă la foloase necuvenite, de către ziarişti sau moderatori ai unor emisiuni aceştia de multe ori au tendinţa de a se substitui organelor sepecial abilitate cu acest fel de proceduri şi chiar justiţiei însăşi. Eu nu spun că nu e bine să se arate publicului ceea ce este considerat de toţi cetăţenii că este nociv în instituţiile statului, ba chiar aş încuraja acest lucru, şi cei din mass-media chiar au tot dreptul de a o face. Însă atunci caând adoptă un comportament ce se identifică de multe ori cu tonalităţi pe care doar procurorul în exercitarea atribuţilor, instanţa în constatare şi prerogativele organelor du urmărire le pot avea, cred că ne aflăm într-o gravă eroare de interpretare a textelor normative şi chiar a celor constituţionale. Am citit chiar şi pe câteva bloguri personale ale unor ziarişti unde afirmau că mass-media este puterea poporului. Domnilor ...., această afirmaţie este o gravă confuzie la adresa textelor din Constituţie şi reamintesc că singurul aparat ce se identifică cu puterea poporului este însăşi legislativul, întrucât parlamentarii sunt aleşii poporului, iar Preşedenţia este garantul respectăii Constituţiei. Dacă daţi citire textelor din actul cel mai important al ţării cu siguranţă nu veţi gasi între cele trei puteri una denumită mass-media. Logica este una denaturată, de la garantarea libertăţii de exprimare a presei şi până la identificarea cu o putere de stat este un drum lung şi chiar imposibil. Ca exemplu o sa dau un fapt întâmplat intr-o emisiune cu o mare audienţă la public în vremea ei de glorie, unde moderatorul suna-se un ministru în fucţie de la respectiva vreme, iar acesta a fost luat la întrebări chiar mai rău ca la parchet la oră ce trece cu mult de 12 noaptea. Trebuie spus că, ministrul chiar dacă se făcea vinovat de ceva anume nu mi se pare normal să te adresezi într-un mod chiar atât de grosolan. Eu nu vin aici să iau apărarea vreunei parţi şi sunt deacord că orice persoană care încalcă legea trebuie sancţiontă. Dar acest lucru poate avea loc în aceleaşi condiţii legale ca şi faptul că avem posibilitatea de a constata că se încalcă un act normativ, antepronunţarea asupra vinovăţiei unei persoane, afară de instanţa competentă, nu face altceva decât să agraveze şi să producă confuzie în continuare, mai mult ba chiar întăreşte un principiu ilegal într-un stat de drept. Limitele de acuzare a unei persoane publice prin intermediul mass-media, cred că la ora actuală sunt în mod evident depăşite. Cei din presa cu siguranţă în apărare vor spune că dacă am trăi într-un stat ca Germania atunci cand se sesizează anumite inadvertenţe în legătură cu atribuţiile unei persoane publice este normal ca respectivul să îşi prezinte demisia, ori cum la noi nu se întâmplă niciodată în acest fel, e normal ca presa sa devină mai agresivă. Este adevărat însă în acest caz dacă nu funcţionează bunul simnţ trebuiesc uzitate căile legale, dar nici într-un caz antepronunţarea nu conduce la un rezultat spre folosul tuturor, poate doar în creşterea audienţei sau al tirajului. Sunt conştient ca pare idealistă gândirea de acest fel dar dacă nici nu luăm în calcul astfel practici, nu va apărea evoluţia pozinitvă niciodată. Soluţia e ca atunci când se sesizează lucruri mai puţin bune la adresa unei persoane, este să se insiste pe subiect până cei în drept îşi vor face treaba, dar acest model nu cred să se aplice în practică prea curând întrucât partea economică e cea care primează întotdeauna, adică aia cu vânzările şi cu audienţa. Aşa ca degeaba se marşează cu "puterea poporului - massmedia" întrucât tot interese proprii se urmăresc, iar interesul general e doar mimat de ambele părţi.

Şi acum, că tot vorbeam de puteri în stat şi una dintre acestea forţează nota constituţionalităţii, executivul adică Guvernul uzitează foarte des, în abilitatea proprie de a legifera, de ordonanţe de urgenţă. Aceste acte normative au un caracter special prin însăşi denumirea "de urgenţă", care echivalează cu legiferarea numai în anumite situaţii deosebit de urgente, afară de normative care reglementează strict emiterea acestora de către Guvern. Executivul are ca instrumente de legiferare hotărârile, ordonanţele (afară de cele de urgenţă), ordinele de ministru şi alte acte normative de însemnătate şi forţă juridică mai mică ca cele amintite. Acestea merg pe o procedură de aprobare de către Parlament mai greoaie, dar pentru a realiza anumite scopuri guvernul se foloseste de ordonaţele de urgenţă într-un mod ce se află aproape de limita abuzivă a abilităţii pe care o are de a legifera prin Constituţie. La acest procedeu nu ma refer doar la un singur guvern ce a fost investit de dupa revoluţia decembristă ci la toate care s-au perindat. Întradevăr ele se află într-o perioadă de uzitare în scădere dacă luăm în considerare începuturile democratice postrevoluţionare, dar chiar şi aşa au fost nenumărate atenţionări la adresa executivului din partea organismelor de supraveghere europene. Şi sunt puţine instituţii ori persoane care cunosc aceste aspecte şi e un subiect care nu prea se bucură de o largă abordare din partea media.

Încotro cu naţionalismul românului?

S-a cernut sita partidelor politice şi am ramas cu 4 formaţiuni politice reprezentative în Parlamentul României. Dintr-o scurtă analiză a ofertei politice actuale nu am regăsit între cele 4 formaţiuni nici una care să se ridice la cerinţele mele de reprezentativitate a spiritului creştinesc – ortodox şi a naţionalismului în adevăratul sens al cuvântului. Din moment ce UDMR-ul reprezintă foarte bine, după părerea mea etnia maghiară din România atât din perspectiva religioasă cât şi a manifestărilor de interes a ale acestei etnii din România. Nefiind de etnie maghiar nu aş avea cum să-mi exprim macar simpatia faţă de această uniune. Ei, bine, în cazul celor trei reprezentanţi ai poporului, anume PNL, PSD şi PDL la nivel legislativ, nu se poate reţine un spirit cu trasturi cel puţin de un naţionalism mediu. Prin eliminarea din jocul puterilor al celor două partide PRM şi PNG, care până la urmă bine sau rău reprezentau un punct de vedere naţionalist, se ciunţeşte în legislativul românesc opinia cetăţenului care simte într-un mod mai pregnant spiritul românesc. Proces pe care mulţi îl pun pe seama maturităţii electoratului şi evoluţia democratică ascendentă din România. Eu personal faţă de cele două pierderi le pun pe seama conducătorilor partidelor tocmai amintite, cei doi în mod evident punând preţ mai mult pe cultul personalităţii decât pe părerea majorităţii din partid. De la înfiinţare şi până la disparţia din câmpul politicii care contează, PRM şi PNG au suferit clar de absolutism din partea preşedinţilor celor două partide.Cu referire la subiectul supus analizei, naţionalismul contemporan, electoratul ce până la alegerile parlamentare era adeptul doctrinelor şi punctelor de vedere naţionaliste pe alocuri chiar ultranaţionaliste s-au transformat în simpatizanţi ai unor Ong-uri ce militează în cu totul alt mod decât prin cel al bătăliilor politice. Apreciez că în viitorul cât se poate de apropiat vom asista la manifestări de stradă, şi când spun asta ma refer la cele cu caracter paşnic, ale unor organizaţii şi chiar entităţi denumite „de acţiune” care să satisfacă sentimentul românului, în special a românului tânăr din ziua de azi. Şi pe această cale atenţionez că emancipările naţionaliste din România dacă în cel mai scurt timp nu îşi vor gasi reflexia în cadrul unei doctrine politice şi în cadrul organizat al unui partid politic vom asista cu stupoare la unele schimbări de gândire şi orientare către acţiune mai mult de stradă decât de acţiunea normală ce tinde spre reprezentativitatea la nivel legislativ - cameral; aşa cum ar fi şi normal într-un stat cât de cât democratic.

Greşeala de eliminare din scenă a unor partide ce militau pentru un naţionalism mai pregnant, aparţine tot gândirii şi practicii politice occidentale de tip democratic. Aceste partide de care am facut vorbire, îmi erau pe alocuri chiar antipatice atat ca reprezentativitate la nivelul conducerii cât şi prin modalităţile prin care înţelegeau să facă publice anumite politici sau tendinţe. Acestea cred că îşi aveau locul destul de bine determinat în reprezentativitatea unor cetăţeni din România şi personal câteodată ma bucuram când un personaj din acele partide reacţionau destul de virulent la anumite poziţii ale unor etnii din România care visau drepturi cu mult mai mari decât le era „căciula” respectiv prevăzute de anumite acte normative naţionale şi internaţionale. Ori acum nu avem aşa ceva şi chiar daca am avea, anumite declaraţii sunt neînsemnate întrucât nu produc efecte politice şi nici nu se transpun în acte normative pentru simplu motiv că acestea sunt facut doar la televiziune şi nu acolo unde ar trebui facute, anume la Guvern sau în Parlament.Şi revin prin a spune şi chiar insist să declar că dacă nici unul din partidele din România care au reprezentativitate în Parlament nu îşi includ în programele lor şi într-un mod mai evident aptitudini ce ţin de promovarea valorilor din istoria României, a spiritului naţionalist românesc, în mod garantat electoratul care a rămas fără un reprezentat care să-i înţeleagă şi să îi transpună la nivel politic, în cel mai scurt timp vom asista la multe ieşiri în stradă cu acţiuni mai mult sau mai puţin dorite. Întrucât vocile acestor cetăţeni nu sunt ascultate, iar singura soluţie e să se aflieze unor entităţi ultranaţionaliste ce nu au prea multe instrumente de a acţiona şi chiar de ai apară împotriva unor acţiuni ce pot fi încluse în categoria celor antinaţionaliste. Totodată luaţi în considerare că dacă până acum aceştia aveau posibilitatea să reacţioneze organizat prin intermediul unui partid, în cazul în care prin intermediul mass-media aceşti cetăţeni vor fi incitaţi de anumite poziţii exagerate se va ajunge la nişte acţiuni pe care nimeni nu le ia în considerare în momentul de faţă, anume să se reacţioneze într-un mod poate şi violent.

Trebuie să recunosc că şi mie personal îmi face cu ochiul oferta şi felu cum se promovează anumite fracţiuni şi entităţi juridice, asociaţii nonguvernamentale care bagă la faţadă multe personaje din istoria românilor care întradevăr merită proliferaţi ca adevărate personalităţi ce au ocrotit neamul românesc. Şi actualmente aceste personalităţi le dăm uitării ba chiar lăsăm să fie batjocorite. Singurul lucru care ma oprit să nu semnez un act de adeziune la vreun ong din acestea cu tendinţe ultranaţionaliste a fost suspiciunea că există posibilitatea, ca unele dintre ele să fie finanţate de persoane care urmăresc alte scopuri finalmente decât cele care şi le-au propus membrii.

==================================================================== Ceea ce am scris în rândurile de mai sus, este schiţa unui articol pe care am încercat să-l concep cu ceva timp în urmă, dar pe care l-am considerat util ca introducere la ideea pe care o voi contura mai jos.

====================================================================

Acum, după cele întâmplate în Republica Moldova observ că există destul de mulţi „deontologi” sau alţi factori de opinie, adică oameni care au o mare „priză” la cetăţeni, dacă îi pot denumi aşa, care îşi permit să aibă atitudini de condamnare la adresa „huliganilor” şi a „revoluţionarilor de pe twitter”. Reamintesc faptul că daca în România nu erau „huligani” în stradă în decembrie 89, înafară de unu sau doi din aceşti formatori de opinie, în momentul de faţă erau cu siguranţă sudori la vreo fabrică de stat şi mâncau pastramă o dată pe an, asta în cazul în care avea vreo cunoştinţa la Zăvoranu sau la Dincă. Se duceau la cofetărie să ceară un ecler şi-un brifcor, în loc de 100 de Jack la Banboo.Pe cei din conducerea României sau din conducerea unor organisme europene îi mai pot înţelege, pentru e normal să aibă o atitudine ponderată mai ales că e vorba de „uşa frigiderului” din Rusia. Dar aceşti domni care se trezesc vorbind pe la televizor doar pentru a arăta că există şi păreri contra tendinţei generale, adică cele de tipul „tre să înoţi împotriva curentului să te poţi remarca” le consider execrabile.Trebuie spus că printre aceşti „deontologi” s-au numărat câţiva, cei drept nu mulţi, care s-au trezit să comenteze pe alocuri negativ şi la adresa acelori tineri care se gândesc să solidarizeze cu cei din Republica Moldova. Atitudini de acest gen contrazic chiar motivul pentru care se află la televizor să de-a lecţii, adică au pretenţii de la alţii să nu îşi exprime punctul de vedere, dar ei şi-l pot exprima.

CUM COMUNICA TINERII DIN R. MOLDOVA ÎNTRE EI

Întrucât majoritatea mijloacelor de comunicare din Republica Moldova au fost sistate (conform agenţiilor internaţionale şi celor din România) , tinerii din Basarabia comunică prin intermediul unui portal pe care îl gasiţi la adresa: http://search.twitter.com/search?q=%23pman

Din ceea ce se cunoaşte până în prezent conform aceloraşi surse - sistemele de telefonie mobilă nu funcţionează şi telefonia fixa în aceeaşi măsură. Iar numărul posturilor de televiziune care se transmit prin intermediul societăţilor care furnizează televiziune prin cablu sunt în număr redus şi cu predilecţie sunt din spaţiul sovietic.

În acest context tinerii au fost nevoiiţi să găsească noi modalităţi de comunicare şi de informare. Site-ul idicat cu adresa de mai sus se pare că este printre singurele care funcţionează pe mediul virtual în R. Moldova

BASARABIA

Pentru cei interesaţi cu privire la situaţia actuală din Republica Moldova
RECOMAND:

1. ŞIRUL EVENIMENTELOR - MANIFESTAŢII DE PROTEST la:
http://politicom.moldova.org/news/sirul-evenimentelor-manifestatiile-de-protestfoto-video-194679-rom.html

2. COMASARE DE TRUPE ÎN JURUL INSTITUŢIILOR PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA la:
http://www.youtube.com/watch?v=Q3DxXf2unJw&eurl=http%3A%2F%2Fwww%2Ecuraj%2Enet%2F&feature=player_embedded

GIGI BECALI - "MARTIR" CONTEMPORAN ep. 1

În primul rând o să salut călduros pe toţi acei care vor avea plăcerea sau neplăcerea să îşi piardă timpul citind ceea ce voi avea de scris pe blogul meu.

Şi în al doilea rând fac precizarea ca nu mi-am imaginat niciodată că primul "articol" pe care îl voi scrie, va trata o temă ce îl are protagonist pe Dl. Gigi Becali.

În al treilea rând trebuie să mărturisesc că până în momentul de faţă nu am crezut că Dl. Gigi Becali este capabil de o asemenea inteligenţă, iar drept dovadă stă depoziţia dumnealui în faţa instanţei de judecată. (în cele ce urmează a scrie am să şi argumentez)

În al patrulea rând şi cel din urmă menţionez că sunt jurist de profesie, iar ceea ce voi scrie nu doar în scrierea prezentei ci şi în articolele ce urmează a le posta reprezintă doar părerea mea personală iar faptele, situaţiile, aspectele ce le voi prezenta sunt lucruri general acceptate de către cetăţeni.

Până la arestarea d-lui Becali, vă spun clar că acest personaj îmi era în proporţie de cel puţin 80% ANTIPATIC. Şi de ce îmi era antipatic E important de spus şi asta, întrucât contează, şi are un aport deosebit de important pentru schimbarea părerii generale a populaţiei despre acest om.

Îmi era antipatic pentru că nu ştia să se exprime în româneşte.

Îmi era antipatic pentru ca în sinea mea credeam că e un om îmbogăţit doar din speculă, şi probabil cred în continuare, din afaceri care pot fi considerate mai mult sau mai puţin legale.

Îmi era antipatic pentru că era plin de sine şi exagerat de mândru când facea referire la propria sa persoană şi toate aceste atitudini le avea fără drept şi neavenite şi poate de multe ori sfidător în comparaţie cu majoritatea populaţiei din România care se află în pragul sărăciei. Şi în principiu nu îmi plac oameni care nu păstrează o anumită modestie faţă de persoana sa proprie.

La aceste antipatii pot adăuga încă foarte multe pe care le-am observat în decursul timpului.

DAR în acelaşi timp l-am aprecitat pentru două motive pe care nu le pot totuşi afirma sus şi tare că sunt adevărate, chiar şi aşa totuşi în comportamentul dumnealui televizat am apreciat că s-a declarat în permanenţă un naţionalist convins şi o persoană ce trăieşte cu frica Lui Dumnezeu. Şi aceste două lucruri împreună afirmate cu nonşalanţă la televizor în diferite emisiuni, pentru o persoană normală cu o educaţie cât de cât, risca a fi apreciat ca fiind un personaj chiar penibil. Pentru că toţi putem spune că poate uneori ne-am aflat în aceeaşi situaţie, că atunci când spui adevărul şi îl cunoşti numai tu şi spui asta cu voce tare şi insişti, rişti ca cei din jur să te considere un nebun sau te evită şi te ignoră în mod intenţionat.

A trebui să vă plictisesc cu aceste cuvinte în favoarea sau defavoarea dlui Gigi Becali, pentru că, repet - Contează.

Stimaţi cititori, nimeni nu poate afirma că este vinovat sau nevinovat de cele acuzate decât persoanele direct implicate în acest scandal - penal şi când spun direct implicate ma refer la cei care cunosc probele şi întreg dosarul. Şi nu vă aşteptaţi să aflaţi prea curând acest verdict şi în mod garantat pot spune că atunci când va fi cunoscut atât pentru presă cât şi pentru populaţie va fi un simplu "FSSS!" indiferent dacă instanţa va constata că este sau nu vinovat.

Dar la urma urmei sunt om şi eu, înainte de a fi jurist. Şi în cele ce urmează am să vorbesc din prisma unui om normal care totuşi observă anumite lucruri, face analogii şi se întreabă dacă sunt sau nu coincidenţe. Şi anume:

Dacă luăm în considerare prin absurd sau nu, că acest dosar a fost instrumentat, atunci cei care au dispus acest lucru cu siguranţă sau aşteptat la o explozie media şi la reacţii din partea populaţiei. Dar cu siguranţă nu s-au aşteptat la o asemenea amploare. La început am crezut şi nici în momentul de faţă nu exclud posibilitatea, repet posibilitatea, că acest dosar e la comandă din motive ce au intersectat din perspectiva economică ...... imobiliară din judeţul Ilfov. Însă ulterior mai exact de o zi, două, de când şi personaje politice au început să aibă păreri cu privire la arestarea D-lui Gigi Becali îmi permit să fac supoziţia că dosarul e legat de interese mult mai mari şi exced chiar contextul naţional. O să vă rog să facem un exerciţiu şi invit să vă imaginaţi că trăiţi într-un vis, iar România actualmente e o benzinărie mare iar una din pompe s-a defectat şi lasă carburantul să se scurgă. Iar în benzinărie se află mai multe persoane printre care câtiva au fiecare câte o cutie de chibrituri şi aprind unul câte unul dar eu cred că şi din afara benzinăriei se mai aruncă chibrituri care o parte se sting în aer altele cad aprinse. Cam în felu asta vad eu situaţia social - politică de pe plaiurile mioritice în acest moment.

Realizez pe zi ce trece că nu ma simnt în siguranţă, chiar dacă nu am săvârşit nici o infracţiune în toată viaţa mea. Acesta este primul sentiment care mă cuprinde atunci când urmăresc toată tevatura asta mediatică în legătură cu cazul Becali. Şi în mod garantat acelaşi sentiment îi încearcă şi pe majoritatea cetăţenilor din ţara asta, indiferent dacă au sau nu pregătire juridică şi indiferent de statutul social şi financiar pe care îl au. Este posibil să cred în mod greşit şi nu exclud acest lucru dar parerea mea personală în mod cert se apropie de această constatare. Şi mai trebuie de spus că în general oameni educaţi, cu cultură în cel mai multe cazuri nu au curajul să spună acest lucru ori să facă ceva în legătura cu asta şi nu neapărat în legătură cu subiecte de categoria supusă analizei de faţă, ci şi în corelaţie cu alte subiecte ce ţin de latura socială şi vitală pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor ocrotite doar de legiuitor şi nu întotdeauna poate de organele şi instituţiile aflate în slujba acestuia.

Revenind totuşi din coşmar la realitatea sistemul judiciar din România din postura în care mă aflu şi în raport cu cunoştinţele pe care le am o să apreciez doar lucrurile care au fost deja mediatizate în legătură cu arestarea d-lui. Becali. Dealtfel nici nu am cum să comentez altceva, întrucât nu se cunoaşte de către toată lumea dosarul.

Am urmărit serialul asta de la telivizor care ne ţine cu "suflarea la gură" mai mult pentru a încerca să reţin ceva motivaţii ce ţin de ramura dreptului penal. Întrucât recunosc că am doar cunoştinţe ce ţin de dispoziţiile legale care reglementează dreptul penal şi o practică săracăcioasă, deoarece însăşi profesia nu mi-a permis acest lucru, fiind consilier juridic. Şi ceea ce cred din ceea ce ştiu până acum mi s-a părut cu totul inedit pledoaria din faţa camerelor de luat vederi a d-lui. avocat Mateuţ, apărătorul d-lui Becali, şi care presupun alături de altele a avut-o şi în faţa instanţei şi a procurorului. Anume:

1. dumnealui preciza că la "instanţa atunci când trebuia să pună în discuţie şi să justifice măsura arestării preventive, trebuia să aducă dovezi cu privire la faptul că Dl. Becali reprezintă un pericol social. Însă instanţa a pus în discuţie chiar fondul cauzei şi nu s-a redus la ceea ce defapt trebuia pus în discuţie" Acest lucru din ceea ce ştiu se întâmplă destul de des în jurisprudenţă şi în general mai toate persoanele pe care le cunosc care practică penalul apreciază în acelaşi fel.

2. tot avocatul Mateuţ spunea "că Gigi Becali nu reprezintă un pericol social în libertate (per a contrario) el reprezintă un pericol social în arest, întrucât în rândul populaţiei produce nelinişte şi nesiguranţă" Este totuşi o afirmaţie poate exagerată şi deosebit de greu de probat, însă pe mine ma frapat logica juridică în acest caz care mi se pare absolut inedită şi excepţională. Şi presupun că vede cu totul altfel anumite perspective juridic şi nu rămâne închistat în textele legiuitorului. Din ceea ce am repodus mai sus din cuvintele avocatului d-lui Becali, în declaraţia pe care a avut-o la unul din posturile naţionale, este posibil sa fi sarit unele cuvinte sau sa fi schimbat ordinea în propoziţie, însă din memorie am încercat să pastrez ideile pe care încerca să aducă la cunoştinţa publicului.

O să revin cu cel de-al doilea episod în cel mai scurt timp, cât şi cu o finalitate la cele scrise.