GIGI BECALI – “MARTIR” CONTEMPORAN ep. 2 – SCHIMBAREA LA FAŢĂ

S-au întâmplat multe de la primul articol în legătură cu acest subiect
Important e că totuşi preţul plătit de Gigi Becali, pentru schimbarea în bine – după părerea mea – este mult mai mare decât merita. Părerea personală este că totuşi am asistat la o schimbare ce presupune aspecte esenţiale ale carcaterului Gigi Becali – ba chiar s-a creat un curent specific acestui caracter, cu toate subaspectele ce decurg de aici atât acelor pro şi contra. Iar „amploarea” este cuvântul chei. Cât priveşte aspectul schimbării la faţa a d-lui. Gigi Becali o să mă limitez la două puncte care mi se par esenţiale:


1. După eliberara domniei sale se pare că acesta n-a delăsat stilul de abordare
a dialogului cu presa, cel expansionist şi coleric, dar a învaţat să nu se mai
lanseze în afirmaţii nefondate şi acuzatoare. Şi să numai cadă în capcanele
presei prin adresarea către acesta a unor întrebări la care răspunsul este
direcţionat şi unul care să instige a dezvălui şi alte lucruri. Dealfel tendinţa
de a fi întrebat în felul acesta şi de a răspunde altceva este prima lecţie cred
eu în politică, pe care dacă nu o stăpâneşti eşti pierdu sau te dezichilibrezi
şi te ajută şi alţii să caz de pe scenă. Iar aici fără să vreu, maestru emerit
în a da răspunsuri care să n-aibă legătură cu întrebarea, dar care să-ţi creeze
impresia ca a răspuns, ba te şi convinge că e aşa, este dl. Ion Iliescu – şi nu
mă feresc a spune că din perspectiva asta eu îl apreciez – întrucât la dumnealui
este şi o chestiune ce ţine de vocaţie, de perfectare prin instruire şi de ADN
probabil.
2. Totodată experienţa suferită de către personaj, pe care acesta
îi acordă conotaţii religioase, anume că face parte dintr-un plan divin, ceea ce
n-am să comentez întrucât n-aş vrea să intru pe un teritoriu pe care nu-l
stăpânesc, să pot stabili daca ceea ce a afirmat şi asociat prin experienţa sa
cu cea a lui Isus, reprezintă o blasfemie sau erezie. Ci am să mă limitez a
constata că, dl Gigi Becali marşează pe credinţă şi pe electoratul care
simpatizează orientările religioase. Lucru care de altfel era prezent şi până la
emiterea madatului, dar după acest lucru a cresut aproape exponenţial. Şi nu
tocmai în defavoarea dumnealui, poate doar în raportului Gigi Becali şi
Dumnezeu.
Schimbarea a apărut totuşi ca un lucru firesc pentru ca ceea ce am spus aici nu este ceva indedit, toti comentatorii spaţiului public şi politic din România aveau presimţirea ca Gigi Becali va fi o persoană schimbată la eliberarea lui. De ce era de aşteptat? Pai e simplă logica, un om care avea impresia despre sine că poate face lucruri deosebit de importante atât pentru el cât şi pentru ţara, un om cu o influienţă destul de mare, atunci când decade şi este lipsit de libertate este evident că va suferi schimbari enorme. Problema esenţială atunci când se afla în arest, era dacă acesta va suferi o schimbare în bine sau în rău şi aşa cum am mai spus majoritatea trăiau presimţirea ca lipsirea de libertate a dlui. Gigi Becali va produce o schimbare în bine a carcaterului.
Deciziile diferite ale celor două instanţe, anume cea care considera ca acest personaj constituie un pericol public şi cea de-a doua care îl eliberează sub condiţia controlului judiciar, se datorează numai apariţiei unor elemente noi în probatoriul administrat, adica aparţia unei circumstanţe atenuante de natură să diminueze pericolul social şi probabil această atenunată o constituie prezenţa la locul unde a avut loc prezumtiva faptă unu reprezentat al Poliţiei. Avocaţii iniţial au speculat vicii de procedură ce pot fi contestate şi sperând eliberarea doar în baza acestora iar ulterior au facut uz de „arme” cu care să atace fondul şi iată aceasta din urmă s-a sondat cu rezultatul scontat.

Un motiv important pentru care românii urmăresc acest personaj este unul cât se poate de simplu. Cetăţenii simt nevoia de o schimbare la nivelul atitudinii celor care îi conduc. Şi aceştia au nevoie de un personaj care să îi conducă cu mult mai responsabil faţă de ceea ce am avut până în prezent în toată perioada postdecembristă. Au nevoie de un personaj care să semene mai mult cu Vlad Ţepes, un om mult mai radical şi care să sacrifice orice în faţa dreptăţii şi care să facă ordine în haita de câini care au jefuit ţara vreme de aproape 2 decenii. În felul acesta simt eu electoratul din România, întrucât în trecut au mai existat aere de mare schimbare cu care s-a mers la vot, cu titlu de exmplu amintesc – Convenţia Democrată, Alianţa Da – dar care niciodată nu au răspuns favorabil şi conform aşteptărilor din partea alegătorilor. Ori dl. Gigi Becali este conştient de acest lucru, iar comportamanetul dumnealui îşi are oarece trasaturi în persoana unor foşti conducători ai românilor, poate acesta este şi motivul pentru care nu a dorit să pară o persoană mai cizelată care să vorbească electoratului pe un ton ce denotă educaţie ori cultură sau ambele. Iar românii din ziua de azi, cred că ar preferea mai mult un persoanj cu tendinţe dictatoriale orientate către sacrificiul pentru dreptate decât un personaj mai dinamic şi oirentat către soluţii economice viabile la momentul de faţă. Eu vorbesc strict din perspectiva ideatică, întrucât constat că un asemenea candidat care să îndeplinească asemenea trăsături n-am văzut. Iar posibilitatea să existe un personaj care să le îndeplinească pe amândouă este şi mai mică.

Niciun comentariu: