Bilderberg, partea 1

Întâlnirea de anul acesta a Grupului Bilderberg va avea loc la Atena, Grecia, în perioada 14 - 17 mai.

Majoritatea persoanelor care citesc o ştire de genul acesta sau urmăresc la televizor, cum mare mi-a fost mirarea să vad la una din antene un scurt clip de prezentare despre acest grup, împreună cu ştirea ca grupul se va reuni la Atena în aceste zile; cu siguranţă ignoră ori au o curiozitate minoră de a se interesa la prieteni, pe internet sau din alte surse. Pentru cei ce au această curiozitate vor descopri pe internet o multitudine de informaţii în legătură cu acest subiect. Sens în care am să meţionez şi pe scurt câteva cunoştinţe generale, anume:

- oficial acest grup este o asociaţiune de personalitaţi din toate domeniile importante ale societăţii, în care o categorie au calitatea de invitaţi permanenţi, alte personaje sunt doar invitate să ia parte la şedinţele acestui grup ce au loc anual şi de obicei se ţin în altă locaţie decât cea anterioară. Membrii atât cei permanenţi câţi şi invitaţii sunt personalităti ale vieţii noastre contemporane, magnaţi, membri ai familiilor regale din toată lumea, oameni de ştiinţă -cercetători, conducători ai trusturilor financiare mondiale, persoane cu funcţii respectabile în diferite structuri instituţionalizate internaţionale, laureaţi ai premiului Nobel pentru pace, preşedinţi, miniştri - în special de finanţe, şefi ai trezoreriilor diferitelor state puternic industrializate;

- Grup ce funcţionează că o adevărată instituţie cu secretariat general, cu traducători, cu foruri de conducere etc;

- Prima întâlnire a grupului a avut loc în localitatea olandeză Oosterbeek în perioada 29 - 31 mai 1954, la Hotelul Bilderberg, de unde provine şi denumirea însuşită. Ca iniţiatori, cofondatori pot fi numiţi ca fiind Prinţul Bernhard al Olandei, David Rockfeller, Henry Kissinger şi încă câteva personaje cunoscute la vremea respectivă.

- oficial instituţia îşi propune ca scop dezvoltarea economică şi cooperarea la nivel internaţional a ţărilor occidentale.

- întrunirile sunt absolut secrete, nu se organizează conferinţe de presă dupa sau înainte - nici macar agenda supusă discuţiei nu este facută publică, majoritatea persoanelor ce au luat parte la şedinţe nu recunosc că au participat şi nu furnizează alte informaţii cu privire la existenţa unui asemenea grup; Localitatea unde are loc şedinţa este extra securizată atât de forţe de ordine ale ţării gazdă cât şi de către forţe de securitate private; Transportul către destinţia unde are loc şedinţa se desfăşoară într-o maximă discreţie cu toate că la acestea iau parte numeroase personaje publice ori politice.

Informaţia iniţială cu privire la desfăşurarea lucrărilor grupului la Atena în această perioadă a fost desconspirată de către ziaristul Daniel Estulin.

Ştirea a fost preluată şi de către media din românia, iar în acest sens puteţi consulta Hotnews , Presaonline , Ziua .

Despre "Bilderberg Group" puteţi consulta iniţial pe wikiedia.com de unde puteţi găsi o multitudine de legături utile şi mai recomand saccsiv .

Prima carte ce a tratat doar acest subiect este "Clubul Bilderberg - Stăpânii Lumii" şi a fost scrisă de către ziarista Cristina Martin.

În următoarele zile voi reveni cu noi detalii despre acest subiect pe care din anul 1996 îl urmăresc cu mare interes. Dacă o să aveţi răbdarea să mai căutaţi şi alte surse în legătură cu subiectul, în mod sigur veţi da peste tot felul de teorii conspiraţioniste, multe dintre ele chiar exagerate.

Vin cu o completare si postez linkul catre ştirea data pe ANTENA 1 - aici

Dezastrul din sănătate

1. Scrisoare deschisă Ministrului Sănătăţii - pe această pagină gasiţi descrierea realităţii din practica medicală actuală.

2. Învăţământul medical - o altă adresă la care ve-ţi regăsi tragedia unui student care depune mari eforturi de a supraveţui în mediul academic universitar medical.

O să rog pentru cei care au răbdarea, să citească cele două păreri ale unui medic care deja practică şi a unei studente la medicină, despre cum arată o parte din sistemul sanitar din România. Cele două perspective sunt foarte aproape de adevăr, adică radiografia e facută cu aparatură produsă după revoluţia din 89.Sunt puţine pe internet, păreri ale medicilor despre medici sau despre sistem.Trebuie spus totuşi că o parte din medici nu merită a fi numiţi aşa, chiar dacă au muncit din greu să dobândească un nume. Personal pot accepta greşeala profesională pentru că e normală în viaţa oricărui om şi se poate întâmpla. Însă ceea ce nu pot accepta este lipsa totală de omenie faţă de pacient. Când ai un comportament deviant şi în dispreţ faţă de acesta o dată, de două, de trei, de 100 de ori, nu e chiar o problemă deosebită, pentru că toţi avem limite nervoase stres etc, dar să te comporţi zilnic aşa e un mare dispreţ la adresa umanităţii în general. Nu mă pot lansa în aprecieri procentuale câţi sunt buni şi omenoşi şi câţi nu. Însă trebuie precizat şi faptul că există medici care sunt foarte atenţi în ceea ce fac şi nu primesc foloase necuvenite înainte de a-şi face datoria.În vremurile bune cu asta se începea, cu modelarea caracterului pentru devotamentul îndreptat către pacient de la jurământul lui Hippocrate la lecţiile lui Paulescu. Am văzut medici foarte omenosi si binevoitori chiar unii m-au impresionat, în primul rând m-am bucurat că mai există oameni de natura asta în România şi după am fost impresionat că sunt şi medici.Majoritatea vor spune : „Dă şi soluţii! Ca de văzut, toţi vedem.” Pe zi ce trece îmi dau seama ca e prea târziu să gasim cu atât mai puţin să le şi aplicăm. În principiu cam acelaşi lucru se întâmplă în toate segmentele bugetare, nu poate fi decretat faptul că doar în medicină se întâmplă batjocura asta, latura aceasta extrapolează în justiţie, ministere şi autorităţile subordonate ... în administraţie în general. Problema esenţială se reduce la caracterul omului şi la gândirea acestuia. Dramatic este că această schimbare nu va interveni prea crurând în societatea românescă, schimbare ce va apare atunci când cu toţi vom începe să ne schimbăm prin detaliu uzitat zilnic. De la stoparea reproducerii ilegale a unor artişti pe diferite medii de stocare, până la denunţarea infractorilor din jurul nostru, iar contrariul echivalează cu complicitate în sensul Codului Penal, în ultimul caz.

Blogul Domnului Miron Mitrea

Pentru un om politic care tocmai a "părăsit" scena şi îşi face blog pentru a spune nişte lucruri pe care nu le-a spus în timpul mandatului, echivalează cu o şoaptă în noapte. Comparativ cu mine care abia mi-am facut blog şi sunt citit intr-un numar foarte mic de persoane, îmi lasă impresia că ţip în gura mare pe stradă.

Nu aş putea să fac o analogie cu un act de laşitate, în cazul d-lui. Miron Mitrea, întrucât acesta şi-a dat demisia din funcţia publică de parlamentar. Însă afirmaţii de categoria asta nu reprezintă mare lucru şi nici nu poate produce efecte, nici macar politice. Ci rămâne la stadiul de afirmaţie. Era un act politic important daca acest lucru era afirmat la tribuna Parlamentului s-au într-o conferinţă de presă la biroul partidului din care face parte. Acest lucru denotă că acoperă şi unele lucruri ce se pot afla cu privire la nişte personaje din cadrul partidului din care face parte. Oricum a facut destule furori articolul de pe blog dumnealui, mesajul acestuia a fost preluat de câteva agenţii de presă, însă cu siguranţă va rămâne la stadiul de ştire şi nimic mai mult. E păcat că asemenea depoziţii rămân doar la stadiu asta.

Revin cu ideea conturată în scrierea mea „Viitorul este în media independentă” – am convigera că în viitorul apropiat lumea se va informa exclusiv de pe internet şi va adopta stilul propriu de transpunere şi interpretare a ştirilor. În felul acesta se vor departaja clar cei care înţeleg interesele interpuse într-o ştire şi cei care prezintă ştirea aşa cum este în realitate fără ai acorda o culoare sau alta. Iar critica asupra evenimentelor şi personajelor va fi cunoscută prin prisma unor personaje ce au o mai mică notorietate, dar care se apropie de gusturile fiecărui cititor în parte.

Blogul domnului Miron Mitrea poate fi vizualizat aici

CHIRIŢA MODERNĂ

Prin prezentul articolul vreau sa ridic un semn de întrebare, întrebare firească în contextul actual lingvistic românesc.

Către ce meleaguri se îndreaptă limba română cu deja cunoscutul limbaj de internaut, de personaj care îşi foloseşte zilnic messengerul ca mijloc de comunicare. Unde diacriticile se transformă deja în „Sh” şi „tz”, iar daca mergi pe strada cu siguranta la un drum scurt de 10 minute pe jos agale în dealul Copoului, vei auzi cuvintele „ok! Ne vedem maine”, „bye! C u soon!” „sorămea caută un job” etc, etcetera. Afară de impactul socilal şi limitarea la comunicare virtuală în locul celei normale faţă în faţă. Acum nu vreau să par o persoană critică la adresa junilor de azi, dar dacă vi se pare normal ca dintr-o lene persistentă să foloseşti limba engleză, ba chiar o engleză – românească, iar daca cei care sunt în masură să atraga atenţia asupra acestei evoluţii a limbii române nu o fac, apreciez că în cel putin 20 de ani o să le folosim chiar pe hârtie la serviciu sau va trebui să te adresezi la magazin în engleză să poţi cumpăra o pâine. Mă întrebam cu ani în urmă în legătură cu evoluţia asta, dacă o mai putem numi aşa ci mai degrabă o involuţie, îşi are originea în tehnologie; desigur întrebarea chiar şi pentru vremea respectivă era retorică, tehnologia şi accesul la aceasta îşi spune cuvântul şi iată îşi pune amprenta inclusiv pe lingvistică şi evoluţia acesteia în ţarişoara noastră.

Bine! Trebuie să recunosc că nici eu nu ma pot dezice de asemenea practici, între prieteni colegi şi alte categorii mai apropiate, ori nu, le folosesc şi eu, dar uneori mă opresc meditativ să îmi iau pasitla de autocritică şi îmi propun să nu le mai folosesc. Apoi mă întreb dacă îşi mai are un rost autocritica şi cenzura personală, în folosul limbii române?
Eu cred că Da!!

Nu o spun eu primul dar opera lui Caragiale este mai actuală ca niciodată. Sau poate a înţeles atât de bine firea românului încât a decretat încă de atunci, că ea nu se va schimba. Ma refer aici la o schimbare în bine, ce nu va apărea prea curând în gândirea şi comportamentul românului. Nu la schimbări în general. Pentru că schimbările cu carcter general sunt acţiuni normale şi reprezintă rezultatul factorilor evoluţionişti cum exemplificam în rândurile de mai sus, acţiunea tehnologiei asupra lingvisticii româneşti, care au loc în permanenţă. Dar caracterul general al românului rămâne acelaşi, actorul politic aşa cum îl reliefează Caragiale este chiar tiparul actual de politician.

Apoi şi muzica îşi arată aportul ei la denaturarea sistematică actuală a limbii. Dacă observaţi mai toate trupele româneşti încearcă şi melodii în limba engleză sau unele se axează doar pe versuri în limba engleză, ceea ce în esenţă nu este condamnabil la adresa lor. Întrucât pe trubadurii şi artiştii noştri din muzică îi interesează doar vânzările ceea ce e oarecum normal şi nu pot vinde înafară decât dacă folosesc o limbă internaţională de uz larg. Cu toate că contrariul e demonstrat de succesul înregistrat de către moldovenii de la Ozone în ţările europene şi America. Întrebând mai multe personaje de ce se pune accentul mai mult pe engleză, acestea îmi spun că sună mai bine în engleză anumite expresii şi exprimări ale unor trăiri. Lucru care mi s-a părut dureros, întrucât am avut în istoria noastră mulţi care au ştiut să valorifice limba şi care au ştiut să exprime atât de aproape de perfecţiune unele sentimente umane. Şi spuneam că e dureros, deoarece cred că cei care se folosesc de altă limbă, pentru că „sună mai bine”, nu mă face să cred decât că cei ce folosesc asemenea tipare sunt lipsiţi cu desăvârşire de originalitate ca să numai vorbim de geniu. Iar în ziua de azi pe cei care prezintă o oarecare originalitate sau performanţe în anumite segmete ale artei sunt deosebit de puţin mediatizaţi. Românului în place ţigăneala şi asta face record la televizor şi în presa scrisă. Probabil toţi observăm ansamblul acesta dar nimeni nu acţionează, toţi comentăm că e ţigăneală la televizor şi o acceptăm numai pentru că ne place să o vedem şi să avem motive de a comenta. Întreb pe mulţi: „Îţi place emisiunea asta?” răspunde: „Nu, dar ma distrează” alţii răspund „Nu, doar ma mir de prostia altora” acest „NU” este un accept în toată desăvârşirea lui şi negaţie sau neacceptare este doar combinaţia de litere „n” şi „u” iar această acceptare lucrează doar în defavoarea noastră a românului. Compromisul cu televizorul şi toleranţa la asemena practici, apare ca o complicitate „de facto” la degenerarea celor câteva lucruri care ne mai leagă pe noi românii. Dacă pierdem şi limba atunci chiar că ne-am bătut joc de neamul nostru şi o să rămânem o ţară de „apatrizi ai tradiţiei” sau poate luăm în braţe cultul rromilor că muzica deja am luat-o de la ei. Hai!! .... La mai multe manele şi Baftalo