Dezastrul din sănătate

1. Scrisoare deschisă Ministrului Sănătăţii - pe această pagină gasiţi descrierea realităţii din practica medicală actuală.

2. Învăţământul medical - o altă adresă la care ve-ţi regăsi tragedia unui student care depune mari eforturi de a supraveţui în mediul academic universitar medical.

O să rog pentru cei care au răbdarea, să citească cele două păreri ale unui medic care deja practică şi a unei studente la medicină, despre cum arată o parte din sistemul sanitar din România. Cele două perspective sunt foarte aproape de adevăr, adică radiografia e facută cu aparatură produsă după revoluţia din 89.Sunt puţine pe internet, păreri ale medicilor despre medici sau despre sistem.Trebuie spus totuşi că o parte din medici nu merită a fi numiţi aşa, chiar dacă au muncit din greu să dobândească un nume. Personal pot accepta greşeala profesională pentru că e normală în viaţa oricărui om şi se poate întâmpla. Însă ceea ce nu pot accepta este lipsa totală de omenie faţă de pacient. Când ai un comportament deviant şi în dispreţ faţă de acesta o dată, de două, de trei, de 100 de ori, nu e chiar o problemă deosebită, pentru că toţi avem limite nervoase stres etc, dar să te comporţi zilnic aşa e un mare dispreţ la adresa umanităţii în general. Nu mă pot lansa în aprecieri procentuale câţi sunt buni şi omenoşi şi câţi nu. Însă trebuie precizat şi faptul că există medici care sunt foarte atenţi în ceea ce fac şi nu primesc foloase necuvenite înainte de a-şi face datoria.În vremurile bune cu asta se începea, cu modelarea caracterului pentru devotamentul îndreptat către pacient de la jurământul lui Hippocrate la lecţiile lui Paulescu. Am văzut medici foarte omenosi si binevoitori chiar unii m-au impresionat, în primul rând m-am bucurat că mai există oameni de natura asta în România şi după am fost impresionat că sunt şi medici.Majoritatea vor spune : „Dă şi soluţii! Ca de văzut, toţi vedem.” Pe zi ce trece îmi dau seama ca e prea târziu să gasim cu atât mai puţin să le şi aplicăm. În principiu cam acelaşi lucru se întâmplă în toate segmentele bugetare, nu poate fi decretat faptul că doar în medicină se întâmplă batjocura asta, latura aceasta extrapolează în justiţie, ministere şi autorităţile subordonate ... în administraţie în general. Problema esenţială se reduce la caracterul omului şi la gândirea acestuia. Dramatic este că această schimbare nu va interveni prea crurând în societatea românescă, schimbare ce va apare atunci când cu toţi vom începe să ne schimbăm prin detaliu uzitat zilnic. De la stoparea reproducerii ilegale a unor artişti pe diferite medii de stocare, până la denunţarea infractorilor din jurul nostru, iar contrariul echivalează cu complicitate în sensul Codului Penal, în ultimul caz.

Niciun comentariu: