Prin prezentul articolul vreau sa ridic un semn de întrebare, întrebare firească în contextul actual lingvistic românesc.
Către ce meleaguri se îndreaptă limba română cu deja cunoscutul limbaj de internaut, de personaj care îşi foloseşte zilnic messengerul ca mijloc de comunicare. Unde diacriticile se transformă deja în „Sh” şi „tz”, iar daca mergi pe strada cu siguranta la un drum scurt de 10 minute pe jos agale în dealul Copoului, vei auzi cuvintele „ok! Ne vedem maine”, „bye! C u soon!” „sorămea caută un job” etc, etcetera. Afară de impactul socilal şi limitarea la comunicare virtuală în locul celei normale faţă în faţă. Acum nu vreau să par o persoană critică la adresa junilor de azi, dar dacă vi se pare normal ca dintr-o lene persistentă să foloseşti limba engleză, ba chiar o engleză – românească, iar daca cei care sunt în masură să atraga atenţia asupra acestei evoluţii a limbii române nu o fac, apreciez că în cel putin 20 de ani o să le folosim chiar pe hârtie la serviciu sau va trebui să te adresezi la magazin în engleză să poţi cumpăra o pâine. Mă întrebam cu ani în urmă în legătură cu evoluţia asta, dacă o mai putem numi aşa ci mai degrabă o involuţie, îşi are originea în tehnologie; desigur întrebarea chiar şi pentru vremea respectivă era retorică, tehnologia şi accesul la aceasta îşi spune cuvântul şi iată îşi pune amprenta inclusiv pe lingvistică şi evoluţia acesteia în ţarişoara noastră.
Bine! Trebuie să recunosc că nici eu nu ma pot dezice de asemenea practici, între prieteni colegi şi alte categorii mai apropiate, ori nu, le folosesc şi eu, dar uneori mă opresc meditativ să îmi iau pasitla de autocritică şi îmi propun să nu le mai folosesc. Apoi mă întreb dacă îşi mai are un rost autocritica şi cenzura personală, în folosul limbii române?
Eu cred că Da!!
Nu o spun eu primul dar opera lui Caragiale este mai actuală ca niciodată. Sau poate a înţeles atât de bine firea românului încât a decretat încă de atunci, că ea nu se va schimba. Ma refer aici la o schimbare în bine, ce nu va apărea prea curând în gândirea şi comportamentul românului. Nu la schimbări în general. Pentru că schimbările cu carcter general sunt acţiuni normale şi reprezintă rezultatul factorilor evoluţionişti cum exemplificam în rândurile de mai sus, acţiunea tehnologiei asupra lingvisticii româneşti, care au loc în permanenţă. Dar caracterul general al românului rămâne acelaşi, actorul politic aşa cum îl reliefează Caragiale este chiar tiparul actual de politician.
Apoi şi muzica îşi arată aportul ei la denaturarea sistematică actuală a limbii. Dacă observaţi mai toate trupele româneşti încearcă şi melodii în limba engleză sau unele se axează doar pe versuri în limba engleză, ceea ce în esenţă nu este condamnabil la adresa lor. Întrucât pe trubadurii şi artiştii noştri din muzică îi interesează doar vânzările ceea ce e oarecum normal şi nu pot vinde înafară decât dacă folosesc o limbă internaţională de uz larg. Cu toate că contrariul e demonstrat de succesul înregistrat de către moldovenii de la Ozone în ţările europene şi America. Întrebând mai multe personaje de ce se pune accentul mai mult pe engleză, acestea îmi spun că sună mai bine în engleză anumite expresii şi exprimări ale unor trăiri. Lucru care mi s-a părut dureros, întrucât am avut în istoria noastră mulţi care au ştiut să valorifice limba şi care au ştiut să exprime atât de aproape de perfecţiune unele sentimente umane. Şi spuneam că e dureros, deoarece cred că cei care se folosesc de altă limbă, pentru că „sună mai bine”, nu mă face să cred decât că cei ce folosesc asemenea tipare sunt lipsiţi cu desăvârşire de originalitate ca să numai vorbim de geniu. Iar în ziua de azi pe cei care prezintă o oarecare originalitate sau performanţe în anumite segmete ale artei sunt deosebit de puţin mediatizaţi. Românului în place ţigăneala şi asta face record la televizor şi în presa scrisă. Probabil toţi observăm ansamblul acesta dar nimeni nu acţionează, toţi comentăm că e ţigăneală la televizor şi o acceptăm numai pentru că ne place să o vedem şi să avem motive de a comenta. Întreb pe mulţi: „Îţi place emisiunea asta?” răspunde: „Nu, dar ma distrează” alţii răspund „Nu, doar ma mir de prostia altora” acest „NU” este un accept în toată desăvârşirea lui şi negaţie sau neacceptare este doar combinaţia de litere „n” şi „u” iar această acceptare lucrează doar în defavoarea noastră a românului. Compromisul cu televizorul şi toleranţa la asemena practici, apare ca o complicitate „de facto” la degenerarea celor câteva lucruri care ne mai leagă pe noi românii. Dacă pierdem şi limba atunci chiar că ne-am bătut joc de neamul nostru şi o să rămânem o ţară de „apatrizi ai tradiţiei” sau poate luăm în braţe cultul rromilor că muzica deja am luat-o de la ei. Hai!! .... La mai multe manele şi Baftalo
Către ce meleaguri se îndreaptă limba română cu deja cunoscutul limbaj de internaut, de personaj care îşi foloseşte zilnic messengerul ca mijloc de comunicare. Unde diacriticile se transformă deja în „Sh” şi „tz”, iar daca mergi pe strada cu siguranta la un drum scurt de 10 minute pe jos agale în dealul Copoului, vei auzi cuvintele „ok! Ne vedem maine”, „bye! C u soon!” „sorămea caută un job” etc, etcetera. Afară de impactul socilal şi limitarea la comunicare virtuală în locul celei normale faţă în faţă. Acum nu vreau să par o persoană critică la adresa junilor de azi, dar dacă vi se pare normal ca dintr-o lene persistentă să foloseşti limba engleză, ba chiar o engleză – românească, iar daca cei care sunt în masură să atraga atenţia asupra acestei evoluţii a limbii române nu o fac, apreciez că în cel putin 20 de ani o să le folosim chiar pe hârtie la serviciu sau va trebui să te adresezi la magazin în engleză să poţi cumpăra o pâine. Mă întrebam cu ani în urmă în legătură cu evoluţia asta, dacă o mai putem numi aşa ci mai degrabă o involuţie, îşi are originea în tehnologie; desigur întrebarea chiar şi pentru vremea respectivă era retorică, tehnologia şi accesul la aceasta îşi spune cuvântul şi iată îşi pune amprenta inclusiv pe lingvistică şi evoluţia acesteia în ţarişoara noastră.
Bine! Trebuie să recunosc că nici eu nu ma pot dezice de asemenea practici, între prieteni colegi şi alte categorii mai apropiate, ori nu, le folosesc şi eu, dar uneori mă opresc meditativ să îmi iau pasitla de autocritică şi îmi propun să nu le mai folosesc. Apoi mă întreb dacă îşi mai are un rost autocritica şi cenzura personală, în folosul limbii române?
Eu cred că Da!!
Nu o spun eu primul dar opera lui Caragiale este mai actuală ca niciodată. Sau poate a înţeles atât de bine firea românului încât a decretat încă de atunci, că ea nu se va schimba. Ma refer aici la o schimbare în bine, ce nu va apărea prea curând în gândirea şi comportamentul românului. Nu la schimbări în general. Pentru că schimbările cu carcter general sunt acţiuni normale şi reprezintă rezultatul factorilor evoluţionişti cum exemplificam în rândurile de mai sus, acţiunea tehnologiei asupra lingvisticii româneşti, care au loc în permanenţă. Dar caracterul general al românului rămâne acelaşi, actorul politic aşa cum îl reliefează Caragiale este chiar tiparul actual de politician.
Apoi şi muzica îşi arată aportul ei la denaturarea sistematică actuală a limbii. Dacă observaţi mai toate trupele româneşti încearcă şi melodii în limba engleză sau unele se axează doar pe versuri în limba engleză, ceea ce în esenţă nu este condamnabil la adresa lor. Întrucât pe trubadurii şi artiştii noştri din muzică îi interesează doar vânzările ceea ce e oarecum normal şi nu pot vinde înafară decât dacă folosesc o limbă internaţională de uz larg. Cu toate că contrariul e demonstrat de succesul înregistrat de către moldovenii de la Ozone în ţările europene şi America. Întrebând mai multe personaje de ce se pune accentul mai mult pe engleză, acestea îmi spun că sună mai bine în engleză anumite expresii şi exprimări ale unor trăiri. Lucru care mi s-a părut dureros, întrucât am avut în istoria noastră mulţi care au ştiut să valorifice limba şi care au ştiut să exprime atât de aproape de perfecţiune unele sentimente umane. Şi spuneam că e dureros, deoarece cred că cei care se folosesc de altă limbă, pentru că „sună mai bine”, nu mă face să cred decât că cei ce folosesc asemenea tipare sunt lipsiţi cu desăvârşire de originalitate ca să numai vorbim de geniu. Iar în ziua de azi pe cei care prezintă o oarecare originalitate sau performanţe în anumite segmete ale artei sunt deosebit de puţin mediatizaţi. Românului în place ţigăneala şi asta face record la televizor şi în presa scrisă. Probabil toţi observăm ansamblul acesta dar nimeni nu acţionează, toţi comentăm că e ţigăneală la televizor şi o acceptăm numai pentru că ne place să o vedem şi să avem motive de a comenta. Întreb pe mulţi: „Îţi place emisiunea asta?” răspunde: „Nu, dar ma distrează” alţii răspund „Nu, doar ma mir de prostia altora” acest „NU” este un accept în toată desăvârşirea lui şi negaţie sau neacceptare este doar combinaţia de litere „n” şi „u” iar această acceptare lucrează doar în defavoarea noastră a românului. Compromisul cu televizorul şi toleranţa la asemena practici, apare ca o complicitate „de facto” la degenerarea celor câteva lucruri care ne mai leagă pe noi românii. Dacă pierdem şi limba atunci chiar că ne-am bătut joc de neamul nostru şi o să rămânem o ţară de „apatrizi ai tradiţiei” sau poate luăm în braţe cultul rromilor că muzica deja am luat-o de la ei. Hai!! .... La mai multe manele şi Baftalo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu